De ce să alegem Tarotul?
de Aida Călin
În acest articol nu voi intenționa să te conving, așa cum fac multe situri pe internet, că tarotul îți poate aduce fericirea, banii mult râvniți sau relația ideală, fără ca tu să faci ceva esențial cu tine și cu viața ta.
Îți voi vorbi despre aspecte ceva mai profunde, care pe mulți îi plictisesc tocmai pentru că nu au maturitatea spirituală necesară să le înțeleagă.
Dacă cauți rezolvări rapide și pe termen scurt, dacă speri ca cineva să facă o magie și tot universul să fie doar așa cum vrei tu, nu îți pierde timpul, închide această pagină și mergi mai departe. Dacă însă cauți rezolvări stabile și transformări durabile, care să se producă în primul rând în tine însuți, atunci apleacă-te asupra cuvintelor pe care ți le transmit aici. Mai mult decât atât, te invit să îți deschizi sufletul și lasă să pătrundă acel ceva misterios ce se transmite dincolo de cuvinte…
Înțelepciunea ascunsă în Tarot este străveche și originea ei se pierde în negura vremurilor. Dar ea ne vorbește și acum la modul cel mai actual de provocările vieții ființei umane și oferă într-un mod genial soluțiile pentru a depăși pragurile de trecere de la un nivel de evoluție la altul și ne asigură o transformare conștientă și asumată. Îți poate spune, de exemplu, încotro să te îndrepți, ce să faci, cum să te comporți, ce să transformi sau ce să elimini din viața ta, ca să atingi echilibrul și fericirea mult dorite.
Arcanele tarotului sunt mistere ale evoluției conștiinței umane. Când privești o arcană, ai o percepție specifică, un simțământ, o trăire, o emoție sau o stare. Dacă observi cu atenție ce trezește fiecare arcană în ființa ta, vei putea să identifici rând pe rând mecanismele propriei conștiințe. Să sesizezi unde anume te-ai blocat și astfel să înțelegi către ce arcană este necesar să te îndrepți, ce ai de învățat, ce să lași în urmă, la ce să renunți sau ce alegeri să faci.
Fiecare arcană descrie un arhetip, reprezintă o cheie de acces la rezonanțe universale și ne vorbește despre virtuți, atribute dumnezeiești de care avem nevoie să le atragem în universul nostru lăuntric pentru a ne elibera din efemeritatea și înlănțuirea lumii în care trăim.
Prin intermediul limbajului simbolurilor, arcanele accesează la nivel subconștient arhetipurile și trezește conștiința superioară care își selectează apoi ceea ce îi este necesar pentru a evolua, pentru a crește, pentru a se îndrepta către desăvârșire.
Meditând asupra arcanelor tarotului, se deschid porți către lumi minunate care ni se revelează și ne îmbogățesc. Dacă suntem suficient de atenți și ne deschidem inima spirituală putem extrage chiar din viața de zi cu zi mesajele care ne sunt necesare nouă sau celorlalți. Facem astfel trecerea de la o gândire rațională, bazată pe concret, la o percepție intuitivă, care este mult superioară tocmai pentru că este mult mai amplă și mai cuprinzătoare.
Tarotul ni se revelează astfel a fi un joc extraordinar al conștiinței care se îndreaptă spre lumina dumnezeiască și care are toate șansele să se contopească cu ea. Te oglindește, te atrage, te ghidează, te învață, te trezește, te iluminează, te unifică.
În cadrul cursului Misterele străvechi ale tarotului vorbim despre o artă divinatorie care ne oferă răspunsuri, soluții, căi de rezolvare ale problemelor noastre. Aceasta este artă divinatorie nu pentru că ghicește viitorul, ci pentru că ne aduce în prezent în contact cu perspectiva divină, cu gândirea lui Dumnezeu.
Recomand așadar o abordare a tarotului dintr-o perspectivă mult mai profundă, chiar atemporală. Consider că tarotul este în primul rând un instrument al cunoașterii de sine. Descoperim fiecare arcană a tarotului, ne descoperim iar și iar pe noi înșine în diferite etape ale vieții, accesându-ne sufletul și chiar esența spirituală eternă a ființei noastre.
Tarotul te oglindește într-un mod remarcabil. Și dacă știi să privești, fiecare arcană poate fi o oglindă a ta, în fiecare moment al existenței tale. De aceea, aș putea spune că acest curs se poate încadra foarte bine într-o așa-zisă școală a misterelor. Căci descifrând misterele existenței umane, ne descifrăm propria cale în viață. Ne regăsim, ne reinventăm. Ne înțelegem lecțiile de viață și identificăm exact etapele pe care este necesar să le parcurgem pentru a atinge perfecțiunea.
Te invit cu drag să urmezi acest curs pentru a avea astfel la îndemână o modalitate accesibilă de a descoperi misterele planului dumnezeiesc ce îți este hărăzit ție și vieții tale. Este o șansă în plus să începi să pășești în viață cu pași mai siguri, să ieși din confuzie și să te regăsești din ce în ce mai aproape de varianta ta cea mai bună, chiar perfectă. Să obții succesul în ceea ce întreprinzi, în carieră, în relațiile pe care le ai, în viața ta lăuntrică care va deveni din ce în ce mai bogată, mai echilibrată, mai frumoasă și mai spirituală.
Newsletter
Fii la curent cu ultimele noutăți și articole pe care le public.
Abonează-te la Newsletter și descoperă importanța a ceea ce este sacru și spiritual în viața ta: carieră, relații, sănătate și accesul la sufletul tău.
Citeste si:
16 alegeri pe care le fac oamenii fericiți
16 alegeri pe care le fac oamenii fericiți de Aida Călin Vorbim despre fericire, o căutăm, o dorim și uneori ne bucurăm de ea. Care este diferența între oamenii fericiți și cei nefericiți? Bineințeles că diferența este foarte evidentă, oamenii fericiți sunt fericiți în timp ce oamenii nefericiți sunt nefericiți, nu-i așa? Sună...
Oriunde te duci, tot de tine dai
Oriunde te duci, tot de tine daide Aida Calin Îţi doreşti din când în când să fii altundeva? Crezi că în altă parte – în vacanţă, într-o altă casă, în alte împrejurări – ai fi mai fericită şi mai mulţumită? Ei bine, nu ai fi! Adevărul este că atunci când ai obiceiuri mentale distructive – chiar dacă dai vina pe iubit că te...
Să ne obișnuim cu fericirea
Să ne obișnuim cu fericirea de Aida Calin Orice aţi face, fiţi fericiţi, chiar şi atunci când nu vă place sarcina asumată, când intervine altceva şi nu doriţi să fiţi întrerupţi din ceea ce faceţi, chiar şi atunci când sunteţi convinşi că există alte situaţii care vi s-ar potrivi mult mai bine decât cea prezentă. În viaţă,...
0 Comments