Bună,
Sunt Aida Călin.
Coach transformational, autoare, terapeut psiho-spiritual
În ultimii 20 de ani am lucrat cu mii de femei, am creat numeroase cursuri, programe și conferințe pentru femeile ce își doresc să descopere căi neobișnuite și eficiente prin care să devină mai fericite, autentice, fascinante și spirituale.
Femeile au nevoie să fie împreună, să învețe unele de la altele, să se susțină pentru a deveni echilibrate, dar și mai senzuale și chiar mai fericite. Cred în potențialul imens pe care fiecare femeie îl are și care abia așteaptă să fie scos la lumină, trezit și înflorit. Toate femeile sunt unice, misterioase și surprinzătoare și mă bucur la maxim când pot da o mână de ajutor femeilor pentru a-și descoperi frumusețea sufletului și propria unicitate.
Căutarea mea spirituală
a început acum 28 de ani…
Am început să practic yoga în studenție din aspirația de a înțelege mai mult despre viață și despre aspectele spirituale ale ființei mele, ale relațiilor și ale lumii în general.
Ceea ce am descoperit gradat m-a fascinat și m-a ajutat imens să devin o femeie din ce în ce mai echilibrată, mai sigură pe sine și să îmi găsesc cu adevărat rostul pe lumea aceasta.
Acest sentiment al faptului că știi cine ești, ce cauți și încotro te îndrepți, mi-a oferit o coerență minunată pe parcursul anilor și m-a ajutat să fiu fericită și să îi inspir și pe ceilalți să își găsească propriul centru și propria fericire.
Apoi am descoperit universul Tantrei, o practică milenară în care viața este integrată în spiritualitate prin toate aspectele ei, fie că este vorba despre cunoașterea de sine, feminitate, erotism sau relații. Practicând tantra viața mea a căpătat pe lângă strălucire și bucurie, sens și semnificație.
Întotdeauna mi-am dorit mai mult de la viață și de la mine însămi și am crezut că viața poate fi trăită la superlativ, mână în mână cu Dumnezeu.
Sunt fericită că pot să îi ajut pe ceilalți să guste din deliciul unei vieți sacre în mijlocul tumultului lumii în care trăim.
Câteva lucruri despre mine:
- Sunt psihoterapeut, coach spiritual, predau yoga și tantra și îmi ofer sprijinul femeilor care au nevoie de o îndrumare spre profunzimile sufletului lor
- Am scris bestseller-ul „Hatha Yoga pentru femeile care aspiră să fie sănătoase, armonioase, inteligente și fericite” si “Reincarnarea – un mister dezvaluit”
- Am creat cursurile „Kama Sutra pentru femeia inteligentă și intuitivă a zilelor noastre”, „Cum să îţi creşti puterea personală prin cunoașterea arhetipurilor sufletești” și „Shakti – secrete feminine esențiale”
- Sunt președinta Venus, Asociaţia pentru Elevarea Femeii și a centrului Ananda – studio de yoga și terapii integrative din București, România
Cursurile și cărțile pe care le-am creat conțin aspecte practice, ușor aplicabile ce îți aduc rezultate imediate și de durată, pe care le-am experimentat personal în ultimii 28 de ani.
O parte din temele pe care le abordez sunt:
- Metode ezoterice autentice pentru dezvoltare și transformare spirituală
- Cum să îți crești puterea personală prin cunoașterea arhetipului sufletesc
- Diferențele complementare dintre femei și bărbați
- Secretele senzualității feminine
- Trezirea feminității sacre prin erotismul tantric
- Secretele orgasmului bazat pe continenţă amoroasă
Testimoniale
![]()
Până acum ceva vreme nu am avut timp să mă focusez foarte mult pe relații și pe ceea ce înseamnă femeia senzuală, femeia năzdrăvană, femeia puternică, femeia vulnerabilă din mine...
Acum însă am început să trăiesc ceva mai conștient, să-mi descopăr laturi și stări de care nu știam și pe care îmi este dificil câteodată să le gestionez. Aida, ai o energie și o vibrație aparte, mă bucur tare că am dat peste cursul tău pentru că simt nevoia de ghidare și de sfaturi! ✨
Cristina
![]()
În ultima vreme am tot început să îmi pun întrebări și sa fiu fascinata de aceasta Călătorie a Cunoașterii de Sine. Se pare ca acest program este un răspuns la căutările mele.
Vreau să fac lucrurile să funcționeze atât pentru mine cât și pentru viitorul meu partener ideal Vreau să îl întâmpin cu bucurie și iubire. Mai mult decât atât vreau să mă descopăr pe mine și să transform această Cunoaștere în experiențe sublime și Divine. Pana la urma, vrem să trăim... dar cum trăim, contează. Aleg să trăiesc cu adevărat. Mă bucur să fiu printre voi. 💖💖💖
Raluca
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul meu și descoperă importanța a ceea ce este sacru și spiritual în viața ta: carieră, relații, sănătate și accesul la sufletul tău.
