Cartile mele
Deși prefer partea practică și experiența directă, consider că teoria este un mod excelent absolut necesar pentru a ne extinde cunoștințele în orice domeniu, inclusiv în plan spiritual.
Am cuprins în cărțile mele jaloane esențiale teoretice pe care oricine se poate baza pentru o practică eficientă.
Reîncarnarea – un mister dezvăluit
Cele mai multe lucrări care se referă la reîncarnare sunt insuficient documentate, se bazează extrem de mult pe ipoteze superficiale și sunt lipsite de concluzii.
Cel mai grav este că prea puține dintre aceste publicații în vogă explică adevărurile fundamentale ale reîncarnării, cum ar fi atât de simplul proces care face posibilă transmigrarea perpetuă a sufletului dintr‑un corp material în altul.
In prezenta lucrare se arată, antologic, cum trebuie admis că faptele bune sau rele dintr‑o viață anterioară sunt cauza destinului actual al omului. Şi de ce o ordine cu adevărat morală a lumii presupune, în mod necesar, ideea unei vieți după această viață.
YOGA pentru FEMEILE care aspiră să fie sănătoase, inteligente, armonioase și FERICITE
Această carte este un minighid ce te invită să practici exerciţiile milenare ale sistemului Hatha Yoga și te îndrumă să realizezi aceasta cu măsură, dar și cu o necesară disciplină, pentru a descoperi în felul acesta o mulțime de rezultate benefice care te vor uimi.
Practica sistemului Hatha Yoga îţi transformă radical punctul de vedere asupra lumii și îți revelează aspectele tainice ale realității. Dacă vei pune în aplicare într-un mod atent, lucid și perseverent modalitățile simple care sunt prezentate aici, vei resimţi la scurt timp după aceea efectele benefice ce nu vor întârzia să apară.
Newsletter
Abonează-te la newsletter-ul meu și descoperă importanța a ceea ce este sacru și spiritual în viața ta: carieră, relații, sănătate și accesul la sufletul tău.